Print

Detalii Faci cumpărături? Vei fi mai inteligent!

Faci cumpărături? Vei fi mai inteligent! Cod produs: 12664702
Pret : 0.00 RON
Produs nou
Descriere


Cumpărăturile stimulează capacitătile cerebrale ale persoanelor de vârsta a treia, se afirmă într-un studiu realizat recent de cercetătorii de la Universitatea Duke din Statele Unite.

Cercetătorii americani au descoperit că persoanele de vârsta a treia par să aibă nevoie de capacităti cerebrale suplimentare pentru a lua anumite decizii atunci când se află la cumpărături, în special acele hotărâri care se bazează pe memorie, informează dailymail.co.uk, citat de Mediafax.
Pentru a face acest lucru, vârstnicii folosesc o regiune cerebrală aditională pentru a-si aminti acele produse care concurează între ele si pentru a-l alege pe cel mai bun - fapt care favorizează goana după chilipiruri si reduceri de pret.

"Studiul ne oferă o imagine foarte clară", spune Nichole Lighthall, coordonatoarea cercetării, publicată recent în Journal of Neuroscience.
"Persoanele de vârsta a treia sănătoase, chiar dacă memoria lor nu mai este la fel de bună în trecut, «recrutează» pe cale naturală alte regiuni ale creierului care nu sunt asociate în mod traditional cu aceste sarcini. Se pare că acest fapt le permite să performeze la un nivel înalt", a adăugat aceeasi sursă.

Cercetătorii americani au folosit imagistica prin rezonantă magnetică functională (fMRI) - o tehnică noninvazivă care măsoară indirect schimbările din activitatea cerebrală - si au scanat creierele unui număr de 25 de adulti tineri (cu vârsta medie de 25 de ani) si cele ale unui număr de 22 de persoane de vârsta a treia (cu vârsta medie de 70 de ani), în timp ce participantii la experiment priveau fotografii ale unor produse de consum, notate cu ajutorul unui sistem de apreciere care indica valoarea acestora, similar celor de pe site-urile de comert online precum Amazon.com.
Participantii au fost rugati să "continue să cumpere", navigând de la un ecran la altul, în timp ce încercau să îsi amintească valoarea fiecărui produs pe care îl analizau.

Apoi, ei au trebuit să aleagă cel mai bun dintre două produse concurente, precum două pulovere diferite, pe baza valorii mai ridicate a unuia dintre ele.
Unele versiuni ale experimentului au fost foarte usoare.

De exemplu, participantii au văzut primul produs, apoi l-au văzut pe al doilea si apoi au fost rugati să îl selecteze pe cel mai bun.
În testele mai dificile, participantii au văzut primul produs, apoi au fost nevoiti să afle anumite lucruri despre acesta sau să "cumpere" alte obiecte care nu aveau o legătură cu produsul, înainte de a vedea al doilea produs concurent si să ia o decizie.
Voluntarii tineri si cei de vârsta a treia au luat decizii cu aceeasi viteză si acuratete.

Pe lângă tiparele obisnuite ale activitătii cerebrale, voluntarii de vârsta a treia si-au folosit o anumită regiune a creierului, denumită cortex prefrontal ventromedial (vmPFC), în momentul în care nevoia de memorare a crescut în intensitate.

Regiunea vmPFC este cunoscută deja pentru implicarea ei în calcularea riscurilor si îi ajută pe oameni să atribuie valoare unor recompense si emotii.
În cadrul acestui studiu, cu cât activitatea era mai mare în vmPFC, cu atât participantii s-au descurcat mai bine în sarcinile trasate.

Potrivit autorilor săi, studiul ar putea duce la dezvoltarea unor strategii de ameliorare a deficitului decizional în rândul persoanelor de vârsta a treia.

Detalii

 

Documente

 

Pachete pentru transport