Print

Detalii Checklist pentru alegerea celui mai bun carucior pentru copii

Checklist pentru alegerea celui mai bun carucior pentru copii Cod produs: 35835598
Pret : 0.00 RON
Produs nou
Descriere


Sigur ca alegerea caruciorului atunci cand astepti un copil este o decizie importanta. Din punctul meu de vedere, nu exista notiunea de “cel mai bun carucior”. Cel mai bun carucior este acela care se potriveste cel mai bine nevoilor tale. Si cum unii stam la bloc, altii la casa, unii avem portbagaj mai mic, altii mai mare, cum unii mergem cu metroul, altii cu autobuzul, cum unii avem liftul mai mare, altii deloc, cum unii dispunem de un buget mai mic, altii de un buget mai mare si tot asa, e bine sa avem un checklist, ca sa putem tine cont de cateva criterii.

Deci, care sunt cele mai importante lucruri pe care sa le ai in vedere atunci cand alegi sa cumperi un carucior?

1. Siguranta – acesta este, bineinteles, cel mai important lucru. Carucioarele sunt testate pentru frane, colturi ascutite, centuri, stabilitate, etc. E bine sa vezi daca variantele de carucioare pe carte le ai pe lista scurta au trecut toate testele de siguranta. Nu numai atat, dar e bine sa iti folosesti si instinctul si sa testezi caruciorul in magazin – sa vezi cat este de solid, de stabil, cata incredere iti inspira.

2. Rotile – mai mari inseamna o manevrabilitate mai buna, inseamna ca se conduce mult mai usor. In acelasi timp inseamna si o greutate mai mare. Daca iesi din casa direct spre parc, daca pui caruciorul in masina si pleci la mall, sau daca iesi din apartament direct in lift, rotile mari sunt un avantaj. Dar daca stai la etajul 4, 3, sau chiar 2 intr-un bloc fara lift si esti nevoita sa iei si caruciorul si copilul in acelasi timp, atunci iti vei dori cu siguranta sa fie cat mai mic si usor.

3. Centurile – trebuie sa fie prinse in 5 puncte pentru o siguranta cat mai mare (protectie pentru umeri, picioare si talie).

4. Frane – cat de solide/ rezistente sunt? Cat de usor de blocheaza? Cat de usor se deblocheaza?

5. Inaltimea manerului – este ajustabila? Esti inalta? Este sotul tau inalt? E bine sa beneficiati amandoi de confort atunci cand sunteti la “carma”caruciorului.

6. Scaunul – este ajustabil? Se poate pune cu fata spre tine cand este copilul mic? Se poate intoarce cu spatele pentru cand creste si este curios sa vada totul in jur? Se poate lasa in pozitie de somn? Cate pozitii de inclinare are?

7. Dimensiunile – incape in lift? Dar in portbagaj? Cat spatiu ai pentru el in casa? Cat spatiu ocupa atunci cand e strans?

8. Greutatea – un carucior mai greu (de regula cele din metal) este mai rezistent, fata de unul din platic. Esti nevoita sa urci scari cu el? Sa il strangi des? Atunci poate e bine sa alegi unul cat mai usor.

9. Materialele folosite – sa fie de cea mai buna calitate. Ele vor veni in contact direct cu pielea sensibila a bebelusului, asa ca trebuie sa fie naturale, moi, sa nu pot contina vopsele toxice, sa nu fie inflamabile. E bine sa vezi si cat de usor de intretine, cum se curata/ spala husele. Cu siguranta va fi nevoie sa faci acest lucru regulat.

10. Cat de usor se strange.- mamica va fi probabil nevoita sa stranga caruciorul  cu o singura mana, adesea cu cel mic in brate.

11. Bugetul – e bine sa te gandesti din timp cati bani esti dispus sa investesti. Pe piata exista o oferta foarte bogata, cu preturi pentru toate buzunarele.

12. Accesoriile – caruciorul poate avea geanta de scutece, umbreluta, aparatoare de ploaie, de soare, de tantari, cos de cumparaturi, husa pentru picioare, suport pentru pahar, pentru biberon. Trebuie sa te gandesti ce anume este important pentru tine, ca sa stii ce alegi.

Ai vazut caruciorul preferat in parc sau la vecina de vizavi? Nu ezita sa o intrebi cat este de multumita de el. De cele mai multe ori, oamenii sunt bucurosi sa ofere informatii, sa iti spuna daca sunt multumiti de investitia facuta, sau daca exista ceva care ii nemultumeste.

Vezi detalii de pe site-ul producatorului

Detalii

 

Documente

 

Pachete pentru transport